Bobiţele sunt adesea întâlnite în compania torsadelor şi aduc un plus de frumuseţe. Ele se realizează lucrând de mai multe ori prin acelaşi ochi după care lucrul se întoarce iar aceleaşi ochiuri sunt lucrate încă o dată sau de mai multe ori. Se pot crea bobiţe mai mari sau mai mici în funcţie de numărul de ochiuri şi de rânduri lucrate sau se poate alege o culoare de contrast faţă de fondul lucrului.

bobite  

Se fac aşa:

Pasul 1: Având lucrul cu faţa spre tine se lucrează până la poziţia bobiţei. Se lucrează prin următorul ochi un ochi pe faţă şi unul pe dos de două ori. Se dă apoi drumul ochiului prin care s-a lucrat de mai multe ori astfel încât cele patru ochiuri nou create să rămână pe andreaua din mâna dreaptă.

Pasul 2: Se întoarce lucrul cu dosul spre tine şi se tricotează pe dos cele patru ochiuri . Se întoarce apoi lucrul cu faţa spre tine şi se tricotează pe faţă aceleaşi patru ochiuri. Se întoarce din nou şi se lucrează ochiurile pe dos. S-au lucrat deci trei rânduri de punct jerseu cu cele patru ochiuri ale bobiţei.

Pasul 3: Întoarce lucrul cu faţa spre tine. Alunecă primele două ochiuri pe andreaua din mâna dreaptă, tricotează următoarele două ochiuri împreună apoi trece cele două ochiuri alunecate peste primul ochi.

Pasul 4: Rămâne un singur ochi. Continuă să lucrezi rândul. În acelaşi fel se pot realiza bobiţe şi lucrând prin acelaşi ochi de mai multe ori un ochi pe faţă, un jeteu. Numărul de rânduri poate să fie trei dar poate să fie doar unul, bobiţa fiind mai mică în acest caz. Spor la tricotat!