Modele de tricotat (partea 1) – model dantelat cu valuri

Când a văzut mama prima dată modelul ăsta a zis ” e frumos dar sigur e greu!”. Ei bine….nu e greu deloc! Şi se poate folosi la atâtea. Eu l-am pus în partea de jos a unei bluziţe pentru a da o notă mai specială. E folosit în general pentru margini decorative dar şi ca model unic. Ar merge minunat o păturică cu trei sau patru nuanţe de culoare sau o eşarfă elegantă în care să alternezi două dintre culorile preferate. Şi dacă tot am spus cât de simplu şi frumos este, să spunem şi cum se face să ştie toată lumea. Modelul din imagine e lucrat cu Ambre Fucsia de la Cheval Blanc.

În primul rând trebuie ca numărul de ochiuri să fie multiplu de 18 ochiuri, la care se adaugă de obicei încă 2 pentru margine. Modelul se lucrează pe 4 rânduri şi e bine să faci cel puţin două succesiuni pentru ca efectul să devină vizibil.

Rândul 1: tricotezi pe faţă toate ochiurile

Rândul 2: tricotezi pe dos toate ochiurile

Rândul 3: lucrezi ochiurile de margine pe faţă, *(2 ochiuri tricotate împreună pe faţă) de 3 ori, (1 jeteu, 1 ochi pe faţă) de 6 ori, (2 ochiuri tricotate împreună pe faţă) de 3 ori*, lucrezi ochiurile de margine pe faţă.

Rândul 4: tricotezi pe faţă toate ochiurile

După cei ai lucrat primele două rânduri, vei vedea că rândul trei este o succesiune de ochiuri scăzute şi înmulţite, care dă efectul de val. La un moment dat pe acest rând lucrezi 6 scăderi şi 6 creşteri. În final numărul de ochiuri râmăne acelaşi cu condiţia să lucrezi modelul cu un număr de ochiuri multiplu de 18 şi să respecţi schema de mai sus. Practic ochiurile pierdute la scăderi vor fi recuperate la creşteri prin jeteuri.

Dacă lucrezi o păturică sau altă piesă integral cu acest model îţi vor fi foarte folositori markerii pe care să-i plasezi la fiecare 18 ochiuri.

Spor la tricotat!

 

 

5 comentarii pentru “Modele de tricotat (partea 1) – model dantelat cu valuri

  1. e splendid,dar nu reusesc nici cum sa l deslusesc….

  2. e minunat, dar sincer am incercat de 5 ori sa-l fac si nu-mi iasa. inloc sa scada ochiurile mie mi se inmultesc si am respectat cu strictete instructiunile.

  3. ma bucur f tare ca v-am gasit,am cautat de mult timp modelul dantelat cu valuri si l-am facut asa cum e explicat iese ok.multumesc

Adauga un comentariu