Mănuşi tricotate…pe jumătate

După ce te dumireşti care e treaba cu tricotatul circular începe nebunia. Şi pentru ca se apropie Crăciunul şi un dar facut cu mâna şi sufletul este cu adevărat special dar şi pentru că sunt super simplu de făcut, propun să încerci cu încredere mănuşile astea pe jumătate.

Sunt numai bune să ţii cana de cafea când ieşi la o ţigară sau cand culegi nişte patrunjel din gradina ori când ieşi seara de la serviciu şi volanul e bocna şi în câte şi mai câte situaţii la care nu ma pot gandi eu acum pe loc.

Trebuie avută în vedere şi mărimea mâinii. Eu aş zice ca a mea e una medie şi manuşile au ieşit ok. Cum se face? Cam aşa:

Se ia un ghem de Cheval Blanc Bamboulene sau orice fir preferi, natural să fie, împreună cu nişte andrele cu vârf dublu de 3,5 mm.

Prescurtările folosite sunt următoarele:

F – tricotează pe faţă (4F – tricotează 4 ochiuri pe faţă, 7F- tricotează 7 ochiuri pe faţă)

D – tricotează pe dos (4D – tricotează 4 ochiuri pe dos, 7D- tricotează 7 ochiuri pe dos)

R – rând

M – marker

PM – pune un marker

TM – treci peste marker

Îs – înmulţeste un ochi la stânga ca aici

FD – se tricotează acelaşi ochi şi pe faţă şi pe dos ca aici

Se montează 52 ochiuri, câte 13 ochiuri pe fiecare din cele 4 andrele de lucru. La primul rând lucrul se împreunează cu grijă pentru a nu se răsuci.

Se lucrează punct elastic (eu am făcut 2F, 2D) până când lucrul măsoară 5 cm. Se lucrează apoi tot pe faţă încă 3 cm sau aproximativ până la baza degetului mare în funcţie de mărimea mâinii. Pentru formarea degetului se procedează astfel:

R1: 6F, PM, 2F, PM, F până la sfârşitul rândului;

R2: F până la M, TM, Îs 1 ochi, 1F, 1FD, TM, F până la sfârşitul rândului;

R3: F până la sfârşitul rândului;

R4: F până la M, TM, Îs 1 ochi, F până ai ajuns la ultimul ochi dinaintea celui de-al doilea marker, 1FD, TM, F până la sfârşitul rândului;

R5-R12: repetR3 şi R4 de încă 4 ori;

R12: F până la sfârşitul rândului;

R13: F până la M, scoate m, încheie 14 ochiuri, scoate al doilea M, F până la sfârşitul rândului;

R14: F până la ochiurile încheiate, montează 2 ochiuri, F până la sfârşitul rândului;

R15-R19: F până la sfârşitul rândului;

Se mai lucrează apoi încă 3 cm punct elastic (eu am făcut 2F, 2D). Se mai face încă o mănuşă şi ai terminat.

Spor la tricotat!

 

 

 

Adauga un comentariu