Cum să corectezi greşeli făcute cu câteva rânduri în urmă partea 3 – adăugarea unei creşteri

Aparent singura metodă de a repara omiterea unei creşteri este să deşiri totul şi să faci creşterea acolo unde trebuie. Şi totuşi mai este o metodă.1. Creşterea ar fi trebuit făcută în locul marcat din imagine, mai exact folosind firul albastru.

2. Folosind o croşetă apucă firul marcat în prima imagine cu albastru şi formează o buclă. Încearcă să obţii cât mai mult fir trăgând uşor de la ochiurile apropiate din partea dreaptă şi de la cele din partea stângă. Mergi apoi mai sus şi lucrează ochiul rând pe rând şi de fiecare data încearcă să obţii cat mai mult fir de lucru de la ochiurile învecinate. Când ai ajuns la rândul curent adaugă ochiul pe andrea.

 

Aşa cum se poate vedea acest truc distorsionează într-o oarecare măsură materialul. Totuşi dacă te vezi nevoită să îl foloseşti, şi nu eşti tocmai împăcată cu asta, iată şi puţină consolare: în general tricotajele de mână sunt elastice iar după câteva purtări reparaţia va deveni tot mai puţin vizibilă, mai ales dacă a fost făcută cu puţine rânduri în urmă şi dacă firul cu care ai lucrat este lână.

Spor la tricotat!

 

Adauga un comentariu