Botoşei

Orice copilaş are nevoie de botoşei şi cei mai buni sunt cei făcuţi de cineva care îl iubeşte. Pentru a-i tricota am folosit fir Bamboulene Poudre de la Cheval Blanc. Aceşti botoşei se potrivesc unui copilaş de 6-9 luni şi sunt extrem se simplu de făcut. Tot modelul are la bază un număr de ochiuri multiplu de 12. Pentru o mărime mai mică sau mai mare nu trebuie decât să modifici corespunzător numărul de ochiuri montate ţinând cont de acest lucru.

Se montează pe andrele 36 de ochiuri. Se lucrează pe faţă 21 de rânduri.

Rândul următor: tricotezi pe faţă 24 de ochiuri şi te întorci.

Rândul următor: tricotezi pe faţă 12 ochiuri şi te întorci.

Se lucrează 24 de rânduri numai cu acest set de ochiuri.

În acest moment lucrul arată cam aşa:

Având lucrul cu faţa spre tine reînoadă firul la baza călcâiului chiar în primul colţ şi având cele 12 ochiuri pe andreaua din mâna stângă se montează de pe margine 12 ochiuri, se lucrează pe faţă ce 12 ochiuri aferente vârfului, se montează încă 12 ochiuri de pe cealaltă margine şi se lucrează pe faţă ultimele 12 ochiuri de-a lungul celeilalte laturi aferente călcâiului. În total vei avea 60 de ochiuri care se vor lucra pe faţă 13 rânduri.

 

Se rupe firul şi se începe modelarea tălpiţei. Având lucrul cu faţa spre tine se alunecă primele 24 de ochiuri pe andreaua din mâna dreaptă şi se reînoadă firul. Lucrezi pe faţă 12 ochiuri şi te întorci.

Rândul următor: lucrezi pe faţă 11 ochiuri apoi lucrezi pe faţă 2 ochiuri împreună şi te întorci.

Repetă acest ultim rând de încă 47 de ori. Acum ţi-au rămas 12 ochiuri.

Rândul următor: Lucrează pe faţă 2 ochiuri împreună până la sfârşitul rândului. Acum ţi-au rămas 6 ochiuri.

Încheie lucrul.

Coase marginile. Mai fă încă un botoşel şi ai terminat!

Spor la tricotat!

 

 

Adauga un comentariu